Încă de când am aflat că am endometrioză, viața mea s-a schimbat complet. Până atunci nu știam de această boală și, doar auzind, mă gândeam la ceva fatal.
Poate că la fel este și pentru tine, citind pentru prima dată, sau auzind în treacăt, așa că m-am gândit să o fac mai cunoscută, punctând cele mai importante lucruri de știut despre aceasta.
#1 Endometrioza este o afecțiune cronică, întâlnită la 1 din 9 femei statistic vorbind.
#2 Este cotată drept una din cele top douăzeci cele mai dureroase boli din lume, alături de cancer, apendicită și nașterea naturală, conform United Kingdom’s National Health Service.
#3 Endometrioza mai este cunoscută și drept o boală tăcută, un cancer care nu omoară.
#4 Este o anomalie în care țesutul endometrial migrează în afara uterului, răspândindu-se și către alte organe precum intestinul, vezica, rectul, provoacând dureri și dezechilibre cu implicații severe.
#5 Nu este o boală fatală, însă este o boală cu care trăiești toată viața, sub tratament, dietă adecvată, iar în cazuri extreme, necesită intervenție chirurgicală.
#6 Principalele simptome sunt: durere extremă la ciclu, care poate culmina cu leșinul, menstruație abundentă (hemoragie), sângerări în afara ciclului menstrual, dereglări hormonale, dureri la contactul sexual, dezechilibre gastroenterologice, infecții, infertilitate și un spectru larg de alte simptome adiacente, de la caz la caz.
#6 Există situații în care femeile care au endometrioză au toate simptomele, o parte din ele, sau niciun simptom.
#7 Este o boală care se diagnostichează greu, deoarece doar un specialist foarte bine pregătit în endometrioză poate vedea țesutul endometrial extins, la o simplă ecografie.
#8 Cea mai bună modalitate de diagnostic este RMN pelvis, cu protocol de endometrioză, care prezintă cu cea mai mare acuratețe unde sunt localizate focarele și prezintă stadiul în care se află boala.
#9 Din păcate, în România, există puțini medici specialiști în endometrioză, care îți pot da un diagnostic corect și un tratament complet, iar toate procedurile efectuate nu sunt decontate de CAS.
#10 Media de diagnostic a endometriozei este undeva între 7-12 ani.
M-am gândit că sunt multe femei care trebuie să audă, chiar dacă nu se confruntă cu asta. De altfel, mame, surori, soți sau frați, care ar putea avea o femeie cu endometrioză în viața lor, este important să fie informați.
Conștientizarea ajută. Informația ajută. Suportul moral și fizic este esențial.
Revin în curând cu mai multe articole, despre ce înseamnă această boală cronică și cum tu și cei din jur, puteți ști mai multe despre ea.
Îmbrățisări,
X